Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos
a. Biografie şi studii
Înaltpreafinţitul Arhiepiscop Casian s-a născut la data de 18 martie 1955 în comuna Lopătari, judeţul Buzău, într-o familie de ţărani evlavioşi, Rada şi Vasile Crăciun. A crescut în frica lui Dumnezeu, primind educaţie creştină, în familie şi, în special, de la bunicii – Stanciu şi Anica, Ştefan şi Ioana – pe care îi socoate primii dascăli în „buchiile“credinţei. Datorită lor, înainte de a învăţa să scrie şi să citească, a avut şansa de a învăţa şi a rosti în biserică „Tatăl nostru“şi „Crezul“.
A urmat cursurile Şcolii elementare în comuna natală şi apoi cele ale Seminarului Teologic „Kesarie Episcopul“ din Buzău – între 1970 şi 1975 – pe care l-a absolvit ca premiant. În perioada 1976-1980 a fost student al Institutului Teologic de grad universitar din Bucureşti, ale cărui cursuri le-a absolvit ca premiant, cu teza de licenţă „Biserica – lăcaş de închinare în tâlcuirea principalilor scriitori bisericeşti şi patristici“, sub îndrumarea regretatului pr. prof. dr. Ene Branişte.
Între 1975-1976 satisface stagiul militar.
Între 1980-1981 a fost profesor la Seminarul Teologic din Buzău. La 20 decembrie 1980 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Ciolanu prin mâinile şi binecuvântarea părintelui său duhovnicesc, Episcopul Antonie al Buzăului, mai târziu Mitropolit al Ardealului.
Între 1981-1984 a obţinut, prin concurs, o bursă de studii pentru doctorat de la Guvernul francez, cu binecuvântarea Episcopului Antonie, la Universitatea de Ştiinţe Umane – Stransbourg II. A obţinut diploma de studii aprofundate în teologie în anul 1981, precum şi diploma de absolvire a Institutului Internaţional de Limba Franceză. În anul 1984 obţine titlul de doctor în teologie al Universităţii Stransbourg II, cu o teză despre spiritualitatea icoanei şi a picturilor mănăstirilor moldovene, având titlul „Icoana şi frescele exterioare ale mănăstirilor moldovene – încercare de prezentare a raporturilor dintre ele“.
Ca ierodiacon şi doctorand la Universitatea din Strasbourg, pune bazele spirituale ale comunităţii parohiale române din acest oraş, organizând constituirea Asociaţiei culturale „Parohia Sfântul Ioan Botezătorul“ în anul 1984. Funcţionează ca diacon onorific la Capela ortodoxă română din Baden Baden, Germania. Ca tânăr teolog, în toată această perioadă, a participat la numeroase întruniri, conferinţe şi simpozioane în cadrul asociaţiilor de tineret şi a centrelor de spiritualitatea monastică în ţară şi peste hotare. Între 1984-1985, reîntors de la studii, îşi reia postul de profesor la Seminarul din Buzău.
În perioada 1985-1988 este asistent spiritual la Institutul Teologic Universitar din Sibiu. Între 1988-1990 este asistent universitar la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti şi, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Teoctist, inspector patriarhal pentru învăţământul teologic. La data de 23 septembrie 1986 susţine echivalarea titlului de Doctor în Teologie prin examen aprofundat de admisibilitate şi prezentarea tezei de doctorat în limba română la Institutului Teologic Ortodox de grad universitar din Bucureşti.
A fost hirotonit ierodiacon, la 21 decembrie 1980, în Catedrala Episcopală din Buzău şi ieromonah, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, la 10 noiembrie 1985, de către Mitropolitul Antonie al Ardealului. Este hirotesit protosinghel şi arhimandrit la Mănăstirea Sâmbăta – Sibiu. I se încredinţează, pentru scurt timp, conducerea Mănăstirii Antim din Bucureşti unde slujeşte între 1988-1990.
Este chemat arhiereu-vicar la Galaţi de Arhiepiscopul dr. Antim Nica şi ales de Sfântul Sinod în treapta de arhiereu, la 12 februarie 1990. Este hirotonit arhiereu, cu titlul de Gălăţeanul, în biserica „Sf. Nicolae“ din Galaţi, la 18 februarie 1990.
În urma decesului Arhiepiscopului Antim şi vacantării scaunului de episcop, este ales de Colegiul Electoral Bisericesc episcop titular al Eparhiei Dunării de Jos, în data de 12 iulie 1994.
Este instalat canonic, în Catedrala Episcopală din Galaţi, de către vrednicul de pomenire Părintele Patriarh Teoctist în fruntea unui sobor de arhierei, înconjuraţi de preoţime şi de mulţimea credincioşilor, în 24 iulie 1994.
La data de 27 septembrie 2009, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin Hotărârea cu nr. 3621/2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Eparhia Dunării de Jos a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie, iar Înaltpreasfinţitul Părinte Casian la demnitatea de Arhiepiscop (Tomosul patriarhal nr. 3621/10.09.2009).
b. Activitate academică (titluri academice şi publicaţii)
· 1980-1985: Profesor la catedra I a Seminarului Teologic – Buzău;
· 1985-1988: Asistent universitar şi duhovnic la Institutul Teologic – Sibiu;
· 1988-1990: Asistent universitar la Institutul Teologic – Bucureşti; Inspector patriarhal pentru învăţământul teologic preuniversitar în Biserica Ortodoxă Română;
· 1994-prezent Secretar al Comisiei Teologică, Liturgică şi Didactică a Sfântului Sinod;
· 1996-prezent: Senator de Onoare al Universităţii „Dunărea de Jos“ – Galaţi;
· 2002-prezent: Profesor universitar la Facultatea de Litere şi Teologie (2000-2005), respectiv Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie (începând cu 2005) din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ – Galaţi.
c. Funcţii şi distincţii bisericeşti şi civile
· 1999-prezent: Preşedinte de Onoare al Asociaţiei Filantropice Creştin Ortodoxe „Sf. Vasile cel Mare“ – Galaţi;
· 1999-2001: Preşedinte de Onoare al Institutului European de Ştiinţe Economice de pe lângă Universitatea „Dunărea de Jos“ – Galaţi;
· 2005-prezent: Preşedinte de onoare al Asociaţiei Filantropice Creştin Ortodoxe „Sf. M.Mc. Pantelimon“ – Lacu-Sărat, Brăila;
· 2006-prezent: Preşedinte de onoare al Asociaţiei Medicilor Creştin Ortodocşi „Sf. Doctori fără de Arginţi Chir şi Ioan“ – Galaţi;
· 2009-prezent: Preşedinte de onoare al Asociaţiei Creştin Ortodoxe „Panaghia“.
Distincţii şi onoruri
· bisericeşti:
· Ordinul „Sf. Martiri Brâncoveni“ (pentru Ierarhi) al Patriarhiei Române, oferit de Prefericitul Părinte Patriarh Daniel – 2014;
· Ordinul „Sf. Ap. Andrei“ al Patriarhiei Ecumenice, oferit de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol – 1999;
· Ordinul „Voievod al Sfântului Mormânt“, oferit de Patriarhul Diodor I al Ierusalimului – 2000;
· Ordinul „Sf. Petru Movilă“, oferit de Preafericitul Vladimir, Mitropolit al Kievului şi Întregii Ucraine – 2010;
· Ordinul „Sf. Maria Magdalena“ al Bisericii Ortodoxe a Poloniei, oferit de Preafericitul Vasile, Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe din Polonia – 1989;
· Ordinul „Sf. Ap. Petru şi Pavel“ al Mitropoliei de Veria – Grecia oferit de ÎPS Pantelimon, Mitropolit de Veria, Campania şi Nausa – 1996.
· civile:
· Ordinul Naţional „Pentru Merit“, în grad de Mare Ofiţer, acordat de Preşedinţia României – 2000;
· Ordinul Naţional „De Onoare“, acordat de Preşedinţia Republicii Moldova – 2010;
· Cetăţean de Onoare al Municipiului Galaţi – 16 martie 2001;
· Cetăţean de Onoare al Municipiului Brăila – 17 martie 2001;
· Cetăţean de Onoare al Municipiului Tecuci – 24 aprilie 2005.
A înfiinţat în anul 2000, Ordinul „Crucea Sf. Ap. Andrei“ al Episcopiei Dunării de Jos, precum şi distincţia „Vrednicia andreiană”, care au fost acordate de-a lungul vremii la numeroşi ierarhi ortodocşi din ţară şi străinătate, precum şi unor personalităţi ale vieţii culturale şi sociale.
d. Activitatea în Eparhia Dunării de Jos
În fruntea clerului şi credincioşilor din eparhia pe care o păstoreşte Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian slujeşte chemărilor canonice, pastorale, misionare, culturale şi tradiţional-româneşti, potrivit rolului ierarhului ortodox implicat organic în viaţa Bisericii şi a neamului său. Toate realizările şi împlinirile din viaţa bisericească de la Dunărea de Jos, nu ar fi fost posibile fără contribuţia şi eforturile deosebite ale preoţilor, credincioşilor, monahilor şi monahiilor din parohii şi respectiv mănăstiri.
1. Liturgică şi pastoral-misionară
Cu binecuvântarea şi sprijinul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a adus la Galaţi moaştele unor sfinţi şi relicve sfinte:
· 1992 – fragment din lemnul Sfintei Cruci ce se păstrează la Mănăstirea Xiropotamu din Muntele Athos – Grecia;
· 1996 – moaştele Sfântului Apostol Andrei din Patras – Grecia;
· 2001 – brâul Maicii Domnului din Volos – Grecia;
· 2001 – veşmântul Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi;
· 2002 – moaştele Sf. Ioan Casian din Marsilia – Franţa;
· 2006 – moaştele Sf. Nectarie de Pentapolis din Eghina – Grecia.
De asemenea, a adus în Eparhie, moaştele unor sfinţi şi relicve sfinte:
· 1997 – fragment din lemnul Crucii Sf. Ap. Andrei, ce se păstrează la Catedrala Mitropolitană din Patras – Grecia, cu binecuvântarea Mitropolitului Nicodim de Patras;
· 2001 – moaştele Sf. Ap. Andrei, cu bunăvoinţa Cardinalului Christoph von Schonborn, Arhiepiscop R.C. al Vienei;
· 2002 – moaştele Sf. Ap. Andrei şi ale Sf. Ioan cel Milostiv, cu binecuvântarea ÎPS Mihail, Arhiepiscopul Ortodox al Austriei;
· 2004, mai – moaştele Sf. Atanasie Patelarie, Patriarhul Constantinopolului, cu binecuvântarea ÎPS Nicodim, Mitropolitul Harkovului şi Bogoduhovului (Ucraina);
· 2004, 27-30 noiembrie – mâna Sf. Mc. Dasie de la Durostorum, aduse de ÎPS Ilarion, Mitropolit de Silistra (Bulgaria);
· 2005, 11 iunie – moaştele Sf. Mc. Dasie şi Emilian de Durostorum, cu binecuvântarea ÎPS Ilarion, Mitropolit de Silistra (Bulgaria);
· 2005 – moaştele Sf. Mc. Anastasie şi veşmântul Sf. Efrem de Cherson, aduse de ÎPS Sa de la Lavra Pecerska – Kiev, Ucraina, cu binecuvântarea ÎPS Pavel, Arhiepiscop al Vâşgorodskului şi stareţ al Lavrei Pecerska, (Ucraina);
· 2005, 28-30 noiembrie – moaştele Sf. M. Mc. Gheorghe, aduse din Grecia de ÎPS Barnabas, Mitropoplit de Neapolis şi Stavroupolis şi moaştele Sf. Mc. Dasie de la Durostorum, aduse de ÎPS Ilarion, Mitropolit de Silistra (Bulgaria);
· 2008, 28-30 noiembrie – moaştele Sf. Sofronie al Ierusalimului, aduse de ÎPS Dionisie, Mitropolit de Corint (Grecia);
· 2009, martie – moaştele Sf. Vasile cel Mare şi ale Sfinţilor Neomartiri din Samotracia, împreună cu veşmântul (rasa) Sf. Cuv. Patapie Egipteanul, aduse de ÎPS Dionisie, Mitropolit de Corint (Grecia);
· 2009, mai – moaştele Sf. Grigorie Palama, aduse de ÎPS Pantelimon de Veria, Kampania şi Nausa (Grecia);
· 2009, 26-27 septembrie – moaştele Sf. Martiri de la Niculiţel, aduse de PS Visarion, Episcopul Tulcii;
· 2010, 27-30 noiembrie – omoforul arhieresc şi părticele din moaştele Sf. Nectarie, aduse de ÎPS Ignatie de Dimitriada – Volos (Grecia);
· 2011, 27-30 noiembrie – părticele din moaştele Sf. Spiridon, aduse de ÎPS Nectarie, Mitropolit de Corfu şi Paxos;
· 2012, 27-30 noiembrie – părticele din moaştele Sf. Cuv. Patapie Egipteanul, aduse de ÎPS Dionisie, Mitropolit de Corint (Grecia), cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei şi, respectiv, din moaştele Sf. Ierarh Luca al Crimeii, aduse, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la Capela Institutului Naţional de Endocrinologie C.I. Parhion – Bucureşti;
· 2013, 27-30 noiembrie – părticele din moaştele Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, aduse cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel de la Catedrala Patriarhală.
· 2014, 26-30 noiembrie – moaştele Sf. Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu aduse cu binecuvântarea şi în prezenţa PF Părinte Patriarh Daniel de la biserica „Sf. Gheorghe-Nou“ din Bucureşti.
· 2015, 27-30 noiembrie – moaştele Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou aduse cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel de la Patriarhia Română.
· 2016, 27-30 noiembrie – moaştele Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeş aduse cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel şi cu bunăvoinţa ÎPS Calinic al Argeşului şi Muscelului.
· 2017, 27-30 noiembrie – moaştele Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa, Vâlcea, aduse cu bunăvoinţa ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
· 2018, 28-30 noiembrie – moaştele Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, aduse cu bunăvoinţa ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei.
A înfiinţat peste 300 de parohii şi 5 protopopiate (Tg.-Bujor, Covurlui, Nicoreşti, Făurei şi Însurăţei). A iniţiat şi susţinut construirea a peste 130 de biserici noi şi a fondat/reînfiinţat 11 mănăstiri şi un schit. A sfinţit şi resfinţit peste 250 de biserici şi capele şi a hirotonit cca 400 de preoţi.
2. Cultural-educaţională
A fondat sau reactivat 6 instituţii de învăţământ:
· Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei” – Galaţi (reactivat, aprilie 1990);
· Secţia Teologie Ortodoxă-Litere a Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ – Galaţi (aprilie 1992), astăzi Departamentul Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie – Galaţi;
· Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti din Galaţi (ianuarie 1993);
· Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti din Brăila (septembrie 1995);
· Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti din Tecuci (februarie 1996);
· Şcoala Postliceală Teologico-Sanitară din Brăila (septembrie 1995).
A organizat şi coordonat 36 de simpozioane, colocvii, conferinţe şi expoziţii în cadrul Eparhiei Dunării de Jos şi aparticipat la peste 120 simpozioane, congrese, conferinţe, colocvii sau întruniri locale (65), naţionale (35) şi internaţionale (21).
Începând cu anul 2005, a înfiinţat bursa „(Arhi)episcopul Casian”, care se acordă lunar la 20 studenţi de la diferite facultăţi din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ – Galaţi.
3. Social-filantropică
A fondat următoarele instituţii social-filantropice:
· Aşezământul filantropic creştin‑ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ – Galaţi (decembrie 1997);
· Cantina socială „Sf. Nicolae“ – Galaţi (septembrie 1998);
· Centrul medical „Sf. Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian“ – Galaţi (noiembrie 2003);
· Aşezământul socio-medical „Sf. Pantelimon“ – Lacu-Sărat, jud. Brăila (iulie 2004);
· Centrul pastoral, misionar şi social „Sf. Cuv. Ioan Casian“ – Galaţi (octombrie 2006).
A binecuvântat înfiinţarea şi a sprijinit activitatea următoarelor aşezăminte social-filantropice parohiale:
· Grădiniţa parohială „Familia“ – Brăila;
· Grădiniţa parohială „Sf. Împăraţi“– sat Ireasca, jud. Galaţi;
· Centrul pentru copiii străzii „Sf. Stelian“ – Galaţi;
· Cantina socială parohială „Samarineanul milostiv“ – Galaţi;
· Cantina socială parohială „Cuv. Parascheva“ – Galaţi;
· Cantina socială parohială „Sf. Ioan Casian“ – Brăila;
· Cantina socială parohială „Sf. Arhangheli“ – Brăila;
· Cantina socială parohială „Cuv. Parascheva“ – Brăila;
· Cantina socială parohială „Naşterea Domnului“ – Brăila;
· Cantina socială parohială „Sf. Filofteia“ – Brăila;
· Cantina socială parohială „Înălţarea Domnului“ – Brăila;
· Cantina socială parohială „Sf. Ap. Petru şi Pavel“ – Brăila;
· Cantina socială parohială „Sf. Cruce“ – Brăila;
· Cantina socială parohială „Sf. Fanurie“ – Brăila;
· Cantina socială parohială „Sf. Stelian“ – parohia Dudescu, jud. Brăila;
· Cantina socială parohială „Sf. Filofteia“ – Tudor Vladimirescu, jud. Galaţi;
· Cantina socială parohială Cudalbi I, jud. Galaţi;
· Cantina socială parohială „Sf. Trei Ierarhi“ – parohia Şuţeşti, jud. Brăila;
· Cantina socială parohială „Sf.Ap. Andrei“ – parohia Ianca II, jud. Brăila.
· Cantina socială „Marta şi Maria“ – Galaţi;
· Cantina socială „Sf. Ecaterina“ – Galaţi;
· Cantina socială din parohia Mircea Vodă, jud. Brăila;
· Cabinetul medical parohial „Sf. Nicolae“ – Brăila;
· Cabinetul medical parohial „Adormirea Maicii Domnului“ – Brăila;
· Cabinetul medical parohial „Sfinţii Împăraţi“ – Gohor (sat Ireasca), jud. Galaţi.
4. Publicistică
A publicat 13 volume de autor:
· Reprezentarea Imnului Acatist în iconografia secolului al XVI-lea, ediţie bilingvă (româno-engleză), Galaţi, Editura Episcopiei Dunării de Jos, 1999;
· Poarta Cerului, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1999 (studii şi articole publicate până în 1990 în periodicele Patriarhiei Române, ale Mitropoliilor Munteniei şi Ardealului, ale Facultăţilor de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi Sibiu), 350 p.;
· Duh din cuvânt, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1999, 96 p.;
· Buna Vestire în iconografie şi cult, seria „Misionaria“, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1999, 28 p.;
· Cetatea Sf. Andrei, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1999, 285 p.;
· Ancora Veşniciei, Editura Episcopiei Dunării de Jos, 2000 (pastorale, cuvinte înainte şi interviuri publicate în perioada 1990-2000), 323 p.;
· Cinci cuvinte către tineri, seria „Misionaria“, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2001, 32 p.;
· Scara căinţei, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2003, 184 p.;
· Mreaja cuvântului, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2004, 461 p.;
· Candelele credintei, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2005, 423 p.;
· Întru lumina Ta!, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2007, 283 p.;
· Un patriarh ecumenic la Galaţi-Sfântul Atanasie Patelarie (în colaborare cu pr. Eugen Drăgoi), Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2009, 432 p.;
· Arhiepiscopul Epifanie – lumina slujirii jertfelnice, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2013, 198 p.
· Palatul Episcopal – Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2014, 144 p.
· La lumina opaiţului, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2016, vol. I, 480 p.; vol. II, 320 p.
A publicat peste 300 de articole şi studii, 16 conferinţe/comunicări susţinute în ţară şi străinătate, 48 de mesaje pastoralela Învierea şi Naşterea Domnului, precum şi la alte ocazii speciale, 95 de prefeţe şi cuvinte înainte la diverse volume, 55 de interviuri etc.
Este fondator şi coordonator al unor publicaţii eparhiale:
· revista eparhială „Călăuză ortodoxă” (1990);
· volumul anual „Biserică. Misiune. Slujire” (2000).
A coordonat activitatea editorială a eparhiei, sprijinind tipărirea a peste 250 volume şi broşuri în cadrul Editurii (Arhi)episcopiei Dunării de Jos.
Sursa: Arhiepiscopia Dunării de Jos