„Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El? Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii.” (Matei 7: 11-12)
Într-o biserică, un preot nou venit în acea parohie, în timp ce le vorbea credincioșilor despre virtutea răbdării, le oferi un exemplu:
”Îmi aduc aminte că, într-o zi, la praznicul Bobotezei, venise multă lume la biserică. Se făcuse o coadă mare la aghiasmă. Eu am încercat să îi rog pe credincioși să nu se înghesuie, să stea liniștit, dar era tulburare mare. Mai ales cei care vin la biserică de două-trei ori pe an erau foarte nerăbdători să ia primii. La un moment dat am văzut că în față era un bărbat mai solid, care ajuta să pună aghiasmă în sticlele oamenilor.
A stat așa multă vreme. Când mai ieșeam din biserică, îl vedeam turnând aghiasmă în sticle. La un moment dat, i-am mulțumit că îl ajuta pe paraclisier și l-am întrebat:
Dar nu te grăbești să mergi la casa ta?
Ba da, părinte, cum să nu. Îmi tot spun în minte că mai umplu o sticlă și plec. Dar apoi îmi vine gândul că dacă voi pleca va fi din nou înghesuială. Așa văzându-mă mai solid, lumea se înghesuie mai puțin. Cred că o să plec ultimul de aici.
Și ultimul a plecat. Așa că, în timp ce alții se înghesuiau să ia aghiasmă, și se îmbrânceau de parcă erau la piață, un creștin a știut să dea exemplu de răbdare.
Dacă ne batem pentru aghiazmă, dacă îi călcăm pe alții în picioare să ne umplem sticlele înaintea lor, nici Sfânta Împărtășanie de am primit-o nu ne este de folos.
Pe când dacă ne gândim mai întâi la aproapele nostru, atunci cu adevărat aghiasma pe care o luăm ne sfințește și trupurile, și sufletele. Atunci ne împărtășim de harul lui Dumnezeu”.
Pentru rugăciunile Sf. Mc. Grigorie Luminătorul, Ep. Armeniei și ale Sf. Mc. Ripsimia şi Gaiani, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
